GHIDUL INVESTITORULUI
ÎN INDUSTRIA HOTELIERĂ
Despre ghid
Ghidul Investitorului în Industria Hotelieră este un îndrumar practic privind etapele și activitățile specifice realizării unei investiții într-un hotel.

Bazată pe experiențe reale, din zeci de proiecte realizate de autori, cartea se dorește a fi un manual care să le explice investitorilor, pas cu pas, cum se derulează o investiție în acest domeniu, care sunt bunele practici și unde se găsesc soluțiile potrivite pentru ca proiectul să aibă o fundamentare corectă și o implementare fluentă.

Ghidul Investitorului în Industria Hotelieră aduce în prim plan, într-o succesiune cronologică, argumentele raționale de business, aspectele practice ale unui proiect și know-howul specific hotelier al autorilor care, coroborate cu ambiția și flerul antreprenorilor pot constitui ingredientele necesare pentru success.

DESPRE

Cui se adresează ghidul?

Ghidul Investitorului în Industria Hotelieră se adresează în principal celor care au început sau doresc sa înceapă o investiție în domeniul hotelier. Această investiție poate îmbracă mai multe forme: construirea unui hotel nou, renovarea/extinderea unui hotel existent transformarea unui alt tip de clădire (birouri, rezidențial) în hotel.

Acest ghid se adresează în aceeași măsura și celor care doresc doar să se documenteze sau să se familiarizeze, cu domeniul, cu mecanismele și factorii implicați, pentru a înțelege mai bine ce eforturi sunt în spatele punerii pe piață al oricărui tip de hotel.

Ghidul tratează procesul complet de dezvoltare a unui hotel de la zero, fiind procesul cel mai complet și îndelungat. Atunci când este vorba de un proiect deja început, o renovare, o rebranduire sau o conversie, pașii se aplică si se adaptează la etapa în care se află proiectul.

Dorința noastră este ca acest material să îi ajute pe cei care fac investiții hoteliere să înțeleagă complexitatea acestui proces investițional, să înțeleagă necesitatea de a lucra cu specialiști, astfel încât sa aibă informațiile corecte, la momentul potrivit, astfel încât să poată lua decizii bune pentru proiectul lor.

Chiar dacă industria hotelieră din România are un potențial semnificativ de creștere în continuare, ea se confruntă cu provocări precum sezonalitatea, limitările de infrastructură în anumite regiuni și concurența din destinațiile învecinate.
Cu toate acestea, investițiile continue în infrastructura turistică, eforturile de marketing pentru promovarea României ca destinație turistică și inițiativele de îmbunătățire a calității serviciilor și a standardelor de ospitalitate prezintă oportunități pentru dezvoltarea industriei hoteliere.

Prof.univ.dr. Gabriela ȚIGU
Decanul Facultății Business și Turism, A.S.E. București
Pagini
0 +
Parteneri
0 +
Studii de caz
0 +
Ghidul Investitorului în Industria Hotelieră